Grindeanu: Primul șantier monitorizat cu dronele va fi drumul de centură Tecuci

Grindeanu: Primul șantier monitorizat cu dronele va fi drumul de centură Tecuci
Sorin Grindeanu / Sursa: Facebook - PSD
Publicat: 04/12/2021, 21:33

Primul şantier a cărui activitate va fi monitorizată, în timp real, de Ministerul Transporturilor, prin intermediul dronelor, va fi cel al Drumului de Centură al municipiului Tecuci, un proiect „de Cartea Recordurilor”, întrucât obiectivul se află în lucru de 13 ani, a declarat, sâmbătă, la Galaţi, ministrul Sorin Grindeanu.

Proiectat pentru prima oară în 2005, Drumul de Centură al municipiului Tecuci are în prezent termen de finalizare luna mai a anului viitor, aflându-se la a treia încercare de realizare.

”Am aflat o chestiune de Cartea Recordurilor, recunosc că nu am ştiut că de 13 ani se lucrează la Centura de la Tecuci, şi am înţeles că e un record absolut. Mi-au comunicat, şi vă spun lucrul acesta pentru că vreau să-l fac public, că în luna mai este termen de finalizare. I-am informat, la rândul meu, că pe proiectul pe care l-am anunţat, acela de a urmări şantierele din ţară cu drone, primul proiect pe care am să-l urmăresc şi o să-l vedem live pe site-ul ministerului să fie acesta, pentru că asta este ceva de domeniul incredibilului, ca de 13 ani să se lucreze, de zici că a fost Centura Parisului şi nu de la Tecuci”, a spus Grindeanu.

Însoţit de ministrul Economiei, Florin Spătaru, şi directorul general al CNAIR, vicepremierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit în sala de şedinţe a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi cu reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate din domeniul transporturilor – CFR, ISCTR, APDM şi AFDJ – cu care a discutat despre marile proiecte locale de infrastructură.

La discuţiile care au vizat proiecte de infrastructură comune pentru Galaţi şi Brăila au participat şi autorităţi locale din Galaţi şi Brăila, parlamentari PSD şi cei doi europarlamentari PSD, din Galaţi şi Brăila, Dan Nica şi Mihai Tudose.

În urma discuţiilor, vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, a anunţat că va sprijini autorităţile locale să preia coordonarea mai multor lucrări de interes local, finanţate de CNAIR, şi va analiza implementarea unor proiecte de mare anvergură, precum construcţia unui aeroport civil şi/sau de mărfuri la Galaţi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Preţul exorbitant pe care l-a plătit un cuplu pentru două băuturi la un restaurant din...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Magistrații au condamnat-o definitiv pe Loredana Atănăsoaie, tânăra care și-a ucis cea mai bună prietenă...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Amendă de 5.000 de lei. Este interzis prin lege. Șoferii vor fi filmați
Evitați aceste medicamente, pe caniculă. Puteți să aveți probleme uriașe
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×